Romeo şi Julieta

Postul Innuendei (şi comentariile ce au urmat) mi-au adus aminte de vremile când mă credeam po(i)et. Asta e din 1994, aşadar: râsul interzis!

Romeo şi Julieta

În negrul nopţii, un cântec răsună.
E Romeo, veselul cintezoi al Veronei,
Ce se pregăteşte pentru întâlnirea cu iubita.
E un pic ameţit
- căci treaz n-ar avea curajul de a-i sfida pe Capuleţi -
Aşa că s-a oprit pe la crâşmă un pic.
Numai un picuţ.
Cam o oră jumătate.

Estimp, Julieta înfruntă răcoarea serii,
Pe balcon,
Îmbrăcată doar în cea mai subţire cămaşă de noapte.
Tremură mărunt de frig
Şi de nervi,
Dar aşteptarea a meritat.

Romeo urcă tiptil în balcon,
Îşi ia iubita în braţe
Şi o sărută tandru.
Julieta face pe nevăzute o grimasă
- Nu suportă mirosul de băutură de când, copilă fiind, tatăl ei o articula de câte ori vena beat acasă -
Dar nici Romeo nu e foarte încântat,
Căci iubita lui, lumina sufletului,
A mâncat pui cu usturoi.

În sfârşit, amândoi sunt prea orbiţi de iubire
Şi de trupurile lor tinere şi fierbinţi,
Romeo ghiceşte formele prin subţirimea cămăşii
Iar Julieta l-a aşteptat prea mult pentru a pierde vremea cu reproşuri.

Hainele zboară de pe amândoi,
Romeo o mângâie aprins
Fără a mai băga de seamă că Julieta are sânii cam căzuţi, celulită pe şolduri şi subsuorile îi cam miros a sudoare,
Iar ea îl cuprinde cu foc în braţe
Uitând de amestecul de băutură, transpiraţie, nespălat şi mâncare veche care pluteşte în jurul lui Romeo ca o aură permanentă.

Purtaţi de dorinţă
Calcă în picioare orice tabu
Cu inconştienţa tinereţii,
Amestecând gânduri, suflete, inimi şi umori
Într-o poveste de iubire fără moarte.

Shakespeare a fost un geniu
Fie şi numai pentru că a putut alege frumosul
Dintr-o întâmplare
În fond, atât de profund omenească!

(ediţia princeps, © 1994; revizuită şi adăugită © 2008)