Zodia Carcalacului

Fojgăie. Preferă întunericul, deşi nu se feresc neapărat de lumină. Când îi priveşti de departe, au irizaţii verzi, aurii, violet, deşi cea mai prezentă "culoare" e negrul, pentru că de la Dumnezeu sunt negri. Sau maro-rahat. De aproape, sunt respingători. Trăiesc în grup, dacă izolezi unul îl poţi executa, dar greu, pentru că sunt - de felul lor - nişte supravieţuitori.

Se adună fără greş unde dau de bine. Se descurcă şi cu gunoi, dar preferă lucrurile fine. Nu stau locului nici o clipă, fără însă a se îndepărta prea mult de sursa bunăstării. Trăiesc de obicei în grupuri, deşi delimitarea nu e clară - trec cu uşurinţă de la un grup la altul. Nici să vrei nu poţi scăpa de ei. Se mută de ici-colo, migrează spre unde e mai bine, nu sunt împiedicaţi de nimic. Urcă, coboară, trec peste orice pentru a-şi atinge ţinta: resursele.

Nu poţi scăpa de ei. Orice ai face, îi găseşti peste tot. Sunt rezistenţi, nimic nu îi distruge. Natura i-a dotat cu un puternic instinct de supravieţuire şi cu armele necesare. Se înmulţesc în ciuda oricăror eforturi contrare, însă au şi mecanisme propriii de control al numărului de indivizi, pentru că nici resursele de care au nevoie nu sunt nelimitate.

Put. Singuri sau în grup, vii sau striviţi de soartă, degajă un miros respingător, de putreziciune. Uneori reuşesc să arate bine, până te apropii. După aia, îţi provoacă greaţă.

Le place să se adune pe Dealul Mitropoliei şi la Casa Poporului, unde adăstează, se hrănesc şi dorm împreună. Vara se răspândesc prin lume, de unde revin în toamnă.

Sunt ai noştri. Şi, pentru că ne-am nascut în Zodia Carcalacului, n-avem nici o şansă să scăpăm vreodată de ei.