O non-ţară care prosperă prin non-muncă

În agitaţia frenetică a ultimelor zile, în care n-am avut timp nici măcar să respir o dată adânc (ceea ce explică - chiar dacă nu justifică - absenţa mea din spaţiul virtual), mi-a rămas totuşi activ un crâmpei de creier. Cu el am analizat ultimele evoluţii din fabulospirituala Românie. Şi am ajuns următoarea concluzie: trăiesc într-o non-ţară care prosperă pe măsură ce non-munca ia locul muncii.

Trăim într-o non-ţară. Într-un non-stat, incapabil să-şi apere nu cetăţenii, dar nici măcar propria statalitate. Într-o non-republică, în care singurul lucru republican este denumirea constituţională. Sunt parte a unei non-naţiuni plină de mâncărimi interne, capabilă să-şi distrugă veselă cei mai buni copii de dragul unei tradiţii păguboase a non-realizărilor. Mioriţe laie-bucălaie, trăiesc în mijlocul unei non-societăţi care şi-a păstrat din baladă doar lamentările, pierzându-şi capacitatea de previziune sau de renaştere spirituală.

Într-un spaţiu geografic, etnic şi politic în care poliţia este timorată de cetăţenii turbulenţi, în care din lege a rămas doar coaja formală, ca un cadavru de oaie consumat din interior de furnici carnivore, în care cetăţenii există doar o dată la patru ani sub formă de "electorat", în care legătura dintre conducători şi conduşi se găseşte numai şi numai în cărţile de identitate la rubrica "cetăţenie", nu poţi vorbi decât de non: non-stat, non-republică, non-naţiune.

O non-naţiune care pare a prospera pe măsură ce munceşte mai puţin. Non-munca este principala trăsătură recompensată de non-stat: măriri de salarii fără altă justificare decât protestele de stradă, acordarea de recompense (măriri, funcţii) pentru non-performanţe, ajutoare de la stat pentru non-activitate (pensie "socială" de 350 roni pentru cei care n-au muncit toată viaţa, comparativ cu pensii "normale" de 500 - 800 roni după 35 - 40 de ani de muncă, ajutoare sociale pentru cei care nu vin nici măcar la orele de muncă în folosul comunităţii, doi ani de susţinere a mamelor care nasc DAR cu tăierea veniturilor proporţionale cu plăţile anterioare către stat dacă cumva mama în cauză câştigă "prea mult").

Ca să prosperi ca cetăţean în non-statul România ai de făcut aşa: stai toată viaţa pe ajutoare sociale, combinate cu ceva ajutor de şomaj din când în când; îţi pui nevasta să nască o dată la doi ani, timp în care primeşte minimum 800 roni lunar; dacă te ţine cureaua, îţi completezi veniturile cu un mic jaf, un furt, o tâlhărie, ceva - oricum justiţia se mişcă greu şi ai şanse ca, până la verdict, fapta să se prescrie (ori, dacă eşti cu adevărat ghinionist şi intri la mititica, ai întotdeauna şansa unui glaucom eliberator); ceri - şi obţii - ajutoare de încălzire iarna, de răcire vara, de răceală toamna - mă rog, găseşti tu ceva. Iar la final iei 350 de lei gratuit, doar pentru că eşti cetăţean în non-statul România.

Între timp noi, non-cetăţenii, muncim ca proştii pentru că nu înţelegem că munca, prosperitatea onestă, regulile şi respectarea legilor lor nu au ce căuta într-o non-ţară care tinde să dispară.

De-aia poza de mai jos, făcută în 2006 în Piatra-Neamţ (poză, de altfel, absolut autentică!) este cu atât mai premonitorie.