Viitorul nu mai sună bine

Dacă mai ai răbdare să asculţi gogoşile electorale (mai ales înainte de legislative sau prezidenţiale), eşti asaltat de tot felul de promisiuni. Fiecare grupuscul va face, va drege, va înfăptui. Şi, evident, după-aia că e criză, că greaua moştenire, ca nu-s lăsaţi ietîcî ietîcî ietîcî.

Ce au reuşit cu ocazia asta? Dincolo de compromiterea unor idei, a unei întregi clase româneşti şi dezgustarea noastră naţională, politicienii au reuşit un fapt incredibil: au demonetizat un timp gramatical, altfel legitim şi binevenit, al gramaticii limbii române: viitorul.

Nu mai suport să aud viitor gramatical. "Voi face" îmi ridică perii de pe ceafă şi reacţionez ca un tâmpit, agresiv şi violent.

Cel mai mult au de suferit bieţii mei cursanţi. În exerciţii le interzic în mod absolut să vorbească cu clienţii utilizând viitorul. E atât de compromis încât te compromite şi pe tine, vorbitor onest.

N-am crezut că vreodată voi ajunge (da, dar aici e justificat viitorul!) să văd o clasă politică atât de distructivă precum cea de la noi. Nu le-a ajuns că au compromis o categorie întreagă (politicienii), o ocupaţie altfel nobilă (politica), o parte a limbii române (prin noua limbă de lemn), două instituţii centrale (Parlamentul şi Guvernul) şi o mulţime de instituţii locale (Primării, Consilii Locale, deconcentrate etc). Nu.

Politicienii şi-au propus să distrugă însăşi structura intimă a limbii române: gramatica. Şi sunt pe cale să reuşească în ce şi-au propus.

Ce urmează? Nu cumva destructurarea noastră, ca popor?