Populaţie fără suflet şi fără idei

Hipermarketurile zburdă în România precum leii prin turma de antilope gnu. Meltenii, intoxicaţi de vrăjitoriile venite din vest ca indienii de mărgeluţele colorate ale coloniştilor, se-nghesuie să confirme cu asupra de măsură toate experimentele de psihologie socială care arată turma behăind la indicaţiile regizorului. Toate.

Se leagă lucrurile, aşadar. Nu doar la comerţ ne dovedim săraci la minte. Popor de trestii, care s-a îndoit după vânt de-a lungul întregii istorii, înghiţim pe nemestecate tot ce ni se serveşte "de sus", privim cu un amestec de reverenţă şi neîncredere pe oricine iese din medie, aprobăm din reflex pentru a dezaproba din obişnuinţă. Ţinem capetele "la cutie" şi respirăm scurt şi superficial când pute, dar nu ne obosim să curăţăm rahatul pentru că, nu-i aşa? altcineva se va răhăţi oricum. Munca - inutilă, nu-i aşa? - nu intră în portofoliul nostru iar "capul plecat sabia nu-l taie" a devenit un soi de "Tatăl Nostru" neoficial.

Pe o spinare îndoită e loc de dans. Aşadar, pe spatele îndoit în comun se ţin baluri pline de Guţă, Salam, "ieuroi" şi clanuri. Din când în când câte un toc înalt, tip cui, de pantof mai înţeapă câte o coloană vertebrală în formă de semn de întrebare, dar fără a suscita reacţii – dacă n-ai murit e încă bine, nu?

Toate astea dau, până la urmă, o culoare foarte apropiată de laşitate. Supravieţuirea este un obiectiv important. Uneori, însă, dispariţia este preferabilă supravieţuirii legumicole fără viitor.

Da, ştiu că nu toţi românii sunt astfel; dar cei ce se potrivesc sunt mult prea mulţi ca să mă mai obosesc să fac diferenţe subtile. Pentru că cei puţini sunt siliţi să trăiască în lumea desenată de prostia celor mulţi.