When blogging fails, it's time to stop

Trebuie sa recunosc faptul ca mi-a plăcut să "bloghez". E o cu totul altă senzaţie decât ştiam sau îmi închipuiam eu. A fost frumos, cât a durat.

Ca orice lucru omenesc, însă, şi blogului i-a sosit momentul să-şi dea obştescul sfârşit. Pentru că, oricât de frumos ar fi, dacă nu poate fi şi util în acelaşi timp, tot degeaba se cheamă că e.

Cetăţeanul Popescu vă salută pe toţi, prieteni. Îl preţuiesc pe Adi, pentru înţelepciunea şi bunătatea lui funciară; pe Innuenda o iubesc (am iubit-o în secret de când am cunoscut-o), mai ales pentru capacitatea ei de a vedea frumosul în ciuda meseriei; ionuţu (şi Oana) mi-au făcut Braşovul mai frumos (iar Dusha mai vesel). Denisuca îmi aminteşte cu regrete tandre de vremurile tinereţilor mele furtunoase. Manole mi-a fost sprijin, corector şi cititor dintru început, şi-i sunt recunoscător că nu m-a lăsat singur. Cristina mi-a arătat multe lucruri frumoase şi e un preopinent de nădejde. Anca are o prospeţime a gândirii care te îndreaptă, oricât de strâmbă ţi-ar fi mintea. Anadana m-a păzit din umbră să n-o iau razna de tot. Ghost şi Dan mi-amintesc mereu că gândul meu nu e singurul posibil şi nici măcar cel mai bun - o lecţie de smerenie care mi-a prins bine în multe momente.

Nero şi Alydor, prieteni vechi, înţeleg.

Tuturor vă mulţumesc. Bloggingul şi-a atins limitele. Nu ştiu ce-mi rămâne de făcut, dar simplele vorbe nu mai ajung. Ele nu vor lipsi - n-aş mai fi eu dacă n-aş mai comenta pe ici, pe acolo, nu?

Cercul vicios al democraţiei noastre cu colţuri

Ciudat cum evenimente revelatoare trec nebăgate în seamă; poate că asta explică şi "măreţele realizări" ale democraţiei noastre "of choice".

Recent, în presă a apărut cazul unui director demisionar de direcţie agricolă, care a cerut înapoi de la PD-L 30.000 roni, şpaga dată pentru a fi uns în scaunul respectiv. Dincolo de sordidul situaţiei, poate n-ar fi rău să traducem în cuvinte simple câteva reguli de sistem care transpar din acest divorţ:

1. sistemul încurajează şpăgarii şi alungă pe cei cinstiţi: însăşi modalitatea de "ungere" a directorimii din orice "deconcentrată" promovează şobolanii. Un tip onest nu are şanse, pentru că, nefiind dispus la "plăţi compensatorii", nici nu poate fi vorba să intre în caruselul numirilor politice. Ca urmare, doar râturile cu kevlar în loc de obraz se aruncă la funcţii. Banii în cauză fiind, evident, recuperaţi din şpăgile primite ulterior.

2. modalitatea asta de troacă de a "conduce" în judeţe este urmare nemijlocită a puterii aspectului formal în organizarea noastră. Semnătura, hârtia, aprobarea sunt la putere, acum ca şi înainte de '89. Luaţi "directorului" puterea dată de semnătură şi observaţi dacă se mai înghesuie turma de porci la mierea funcţiilor.

3. că asemenea gunoaie umane sunt cocoţate în vârful piramidei nu este o slăbiciune a sistemului, ci derivă din însuşi modul în care el a fost creat. Faptul că rămân pe funcţii, în ciuda articolelor din presă, este tot rezultatul programării sale cibernetice. Slăbiciunile sistemului se manifestă rar, ca de exemplu în cazul Ridzi - când un element perturbator extern (GSP) a reuşit să introducă unde de şoc în mecanism.

Având în faţă cele de mai sus, vindecarea sistemului de el însuşi - şi eliberarea noastră din servitutea impusă de gloata şobolanilor râioşi - este simplă în teorie, dificilă în practică şi imposibilă în fapt (pentru că ar însemna ca hoarda de troli să-şi taie singură craca de sub picioare). Presupunând, totuşi, că ar fi cineva interesat, cam ăştia ar fi paşii:

1. toate posturile din administraţia publică ar trebui să fie plătite în conformitate cu o schemă de evaluare care să cuprindă strict criterii obiective, cifrice, legate direct şi nemijlocit de rezultatele muncii în folosul publicului. Nu sunt mulţi cei capabili să construiască un astfel de sistem de evaluare-salarizare, dar - acolo unde s-a lucrat în acest fel - rezultatele au fost spectaculoase. Ca să mă fac înţeles: aspectele cantitative ale muncii (de exemplu, numărul de zile scurse între primirea unei cereri şi rezolvarea ei, eventual ponderate cu numărul de birouri implicate în rezolvare, sau numărul şi tendinţa evoluţiei numărului de reclamaţii primite de o instituţie) sunt simplu de cuantificat, dar sunt mereu altele (primăria din Gherăeşti - Neamţ are altă situaţie decât Direcţia pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin; fiecare astfel de instituţie se constituie, din punctul de vedere al specialistului în cibernetica organizaţională, într-un proiect de sine stătător). Aspectele calitative, însă, trebuie obligatoriu transformate în cifre evaluabile obiectiv, ceea ce e mult mai greu (cum măsori "gradul de satisfacţie al persoanelor cu dizabilităţi" la adresa activităţii Direcţiei judeţene de resort?), dar nu imposibil. Firmele mari au reuşit. Se poate şi în administraţie.

2. veţi observa că, dacă veniturile şi promovările nu mai depind de şefi, şpaga îşi pierde obiectul. Ca atare, nici posturile de conducere nu vor mai fi vânate, sau cel puţin nu ca acum.

3. toate posturile de conducere cu impact semnificativ la nivel de comunitate (preşedinte de tribunal, şef de poliţie, director al direcţiei agricole etc) trebuie supuse, într-un fel sau altul, aprobării comunităţii: prin alegeri, fie directe fie indirecte (ca membru al unei echipe alese de cetăţeni). În acest fel, influenţa centrului dispare, iar atenţia acestor conducători locali se va îndrepta mai mult către "clienţii" lor: cetăţenii.

4. în fine, un pas decisiv este clarificarea, simplificarea şi uşurarea legislaţiei. Legile actuale sunt multe, neclare, redactate vag, cu erori şi contradicţii, ceea ce lasă loc "interpretării" adică bunului-plac al "organului de control". Legile limpezi, clare, simple sunt ceea ce actualul sistem NU doreşte - altfel, cum ar putea inspectorii să ia şpagă de la "contravenienţi", pentru a o plasa mai sus?

Am scris cu strângere de inimă. Dacă vreun politician citeşte şi preia ideile, pot pune pariu că le va "implementa" cu voioşie şi entuziasm - şi, evident, eronat. Pentru că trăim în "land of choice" - ţara în care orice alegere este greşită din start.

Criză. Dar nu economică

Acum ani buni, când am dat eu cu fruntea de viaţa de angajat în multinaţionale (şi mi-am făcut ditai cucuiul), am învăţat un lucru: un manager bun se vede pe timp de criză. În vremi normale orice bălălău, cât ar fi de prost, tot obţine ceva rezultate dacă varsă găleţi de bani. Cum o dă, având la dispoziţie resurse, tot nimereşte o decizie managerială corectă şi se poate împăuna cu rezultate.

Pe timp de criză, însă, managerii au la dispoziţie resurse limitate sau chiar spre zero. Acum se vede cine ştie meserie şi cine cântă după ureche. Şi imensa majoritate dintre noi sunt urechişti. Primii, cei cocoţaţi pe piscurile puterii executive.

M-am tot întrebat cum naiba de ăştia nu sunt capabili să ia câteva măsuri care mie unuia mi se par nu logice, ci de bun-simţ pur şi simplu. Şi-am ajuns la o concluzie care, din nou, mi-a trimis fiori reci pe şira spinării: nu ştiu, pentru că ei nu produc bani. Doar îi cheltuiesc. În afara Finanţelor, mai ştiţi vreun minister care să aducă bani la buget? Eu nu. Restul sunt "ordonatori principali de credite". Dacă nu trebuie sa facă bani, de unde să ştie ei ce-i trebuie omului ca să poată produce??

Nici măcar cei care provin din "mediul de afaceri" nu ştiu, de fapt, să facă bani. Afacerile cu statul nu sunt afaceri, aşa cum deschiderea unei cutii de lapte nu este acelaşi lucru cu îngrijirea şi mulsul vacilor.

De-aia ne merge bine. Pentru că avem foşti manageri non-manageri, care habar n-au cum se fac banii, habar n-au cum se cheltuiesc banii şi - culmea! - habar n-au nici măcar cum se fură banii.

Cei care fac şi cei care vorbesc...

... nu sunt unii şi aceiaşi. Ei vorbesc, dar nu pot. Noi putem, dar n-avem cum vorbi cu rezultate.

Între noi, pulimea, şi clasa politică e o genune care nu mai poate fi umplută cu nimic. Ei vorbesc pentru ei, noi tragem în jug şi pentru noi şi pentru ei.

Suntem două specii care împart acelaşi areal, dar nu au limbaj comun: ei - prădătorii şi noi, prada.

Manelozauriadă în Fisc Minor

De la un prieten citire: cică firma la care lucrează primeşte, într-o binecuvântată zi de vineri, pe la prânz, un telefon:

- Alo? Firma Cutare Serele?
- Da.
- Sunt Icsuleanu, ofiţer de cont la Trezorerie.
- Da. Şi?
- Păi, am văzut că aveţi nişte disponibil în cont. Nu vreţi să vă achitaţi obligaţiile către bugetul de stat, pentru luna viitoare, în avans?
- Nu, de ce?
- Păi, ne-aţi ajuta şi pe noi...
- Nu, nu vrem.
- Bine, mulţumesc.

Luni dimineaţă, alt telefon:

- Alo? Firma Cutare Serele?
- Da.
- Sunt Icsuleanu, ofiţer de cont la Trezorerie.
- Da. Şi?
- Păi, am văzut că aveţi nişte disponibil în cont. Nu vreţi să vă achitaţi obligaţiile către bugetul de stat, pentru luna viitoare, în avans?
- Păi de ce?
- Păi, ne-aţi ajuta şi pe noi.
- Da' voi daţi ceva, un discount, o reducere, ceva?
- Nu, nu putem.
- Atunci de ce aş plăti în avans?
- Păi, ştiţi, ne-aţi ajute şi pe noi...
- Nu, mulţumesc.

Nervos, patronul face un OP de transfer de disponibil într-o bancă comercială. La ghişeu, tanti îl ia pe amicul meu:

- Nu vreţi să vă achitaţi obligaţiile către bugetul de stat, pentru luna viitoare, în avans?
- Nu.
- (obidită) Bine!

Din ce fund de iad i-au scos pe manelozaurii ăştia, care-ţi cer fără să fie capabili măcar să-ţi vorbească ca lumea??